Skip to content Skip to footer

Cătălin
Drulă

Locuire accesibilă

pentru tineri

și pregătirea Capitalei

pentru cutremure

Chirii accesibile pentru tineri și credite garantate pentru achiziția de locuințe

Locuirea pentru tineri reprezintă una dintre cele mai grave probleme ale Bucureștiului. Fondul actual de locuințe este insuficient, iar dezvoltarea orașului a fost blocată de lipsa unui urbanism coerent. Printr-un urbanism predictibil – aplicarea strictă a PUG, termene-limită clare pentru avize și finanțarea bunurilor publice (străzi, parcuri, școli) din contribuția investitorilor – vom putea crește semnificativ stocul de locuințe noi și de calitate. În același timp, nu putem ignora faptul că orașul dispune deja de mii de locuințe publice, gestionate necorespunzător. Administrația Fondului Imobiliar București (AFI) deține în proprietate câteva mii de apartamente, blocate în contracte netransparente, acordate pe criterii politice. AFI a devenit, în timp, o instituție opacă, desprinsă de nevoile reale ale orașului, în care imobilele au fost scoase din patrimoniu și vândute la prețuri derizorii unor apropiați ai partidelor. Acest lucru trebuie să înceteze. Avem nevoie de o politică de locuire în care tinerii să fie în prim-plan. De aceea, vom reorganiza Administrația Fondului Imobiliar și vom pune în circuitul public, transparent, miile de apartamente aflate în gestiunea acesteia și în proprietatea Consiliului General. Voi implementa programul „Locuire pentru tineri”, în doi pași:
  1. Chirii accesibile pentru tineri în locuințele gestionate de Primărie Reorganizăm AFI și scoatem la lumină întregul fond de locuințe publice. Luăm la mână, act cu act, să identificăm toate locuințele publice. Am convingerea că sunt mai multe. Ne asigurăm că beneficiarii sunt cazuri sociale. Și ce rămâne le oferim tinerilor sub 30 de ani, pe o perioadă limitată de maximum 5 ani și cu niște criterii clare. Nu vom repeta greșelile ANL: stocul de locuințe al Primăriei nu va fi blocat pe termen lung. După expirarea contractului, beneficiarii vor putea trece la Pasul 2.

  2. Instrument financiar pentru achiziția de locuințeDupă perioada de închiriere, tinerii vor avea acces la un mecanism de creditare pentru cumpărarea unei locuințe, cu garanții din partea Primăriei și sprijin pentru dobândă.

Instrumente financiare pentru consolidarea antiseismică

Bucureștiul este, în mod real, cea mai vulnerabilă capitală europeană în fața unui cutremur major. Această realitate nu poate fi ignorată. În ultimii ani, am făcut pași importanți pentru a recupera zeci de ani de iresponsabilitate a administrațiilor PSD și PNL. Prin PNRR, am modificat legislația astfel încât intrarea în reabilitare să fie semnificativ simplificată – printre altele, nu mai este nevoie de unanimitatea proprietarilor. Tot prin PNRR, au fost investite aproximativ 200 de milioane de euro în proiecte de reabilitare, majoritatea direcționate către București în timpul administrației Nicușor Dan. Rezultatele sunt vizibile deja în oraș.

Cu toate acestea, în București există încă mii de clădiri vechi și vulnerabile. Bugetul public nu va fi niciodată suficient pentru a acoperi singur nevoile uriașe de consolidare. Trebuie să facem pasul următor: un parteneriat între Primărie și cetățeni, care să mobilizeze și fonduri private pentru consolidarea seismică.

Propunem un mecanism de sprijin financiar care să permită asociațiilor de proprietari să contracteze credite pentru consolidare, cu dobânda acoperită de Primărie. Astfel, locuitorii nu vor mai depinde de ritmul lent al programelor publice și își vor putea pune clădirile în siguranță pe cont propriu.

Acest sistem va accelera considerabil ritmul consolidărilor, folosind instrumente disponibile pe piața liberă și reducând dependența de birocrația locală. Pregătirea orașului pentru cutremur trebuie tratată cu responsabilitate și urgență, iar acest model este singurul capabil să genereze efecte la scară mare, într-un timp rezonabil.